Una din ACELE zile

Una din ACELE zile

Știi ce e mai nașpa decât o zi în care totul merge prost? O zi care începe bine și se strică pe parcurs. Hai să-ți povestesc cum a decurs miercuri, 27 iulie 2016, pentru mine.

Chiar am fost surprinsă că am reușit să mă trezesc la prima alarmă, nu la a zecea ca de obicei. Așa că am avut timp să mă lungesc la cafea în balcon. Mirosea a dimineață de vară și a mare. Mai un mail, mai un newsletter de la PressOne, mai un Instagram, mai un Whatsapp cu gagicile mele. Câțiva pokemoni mai târziu, am ajuns la birou și m-am apucat de treabă.

Pe la prânz am avut revelația că atunci când se va întâmpla, eu o să mor dintr-o prostie. Nu de bătrânețe, nu salvat eroic vreo bătrânică din fața mașinii sau pe cineva de la înec. Ci dintr-o tâmpenie. Azi mi-am tușit sufletul vreo 5 minute pentru că am inspirat în timp ce înghițeam o gură de suc, de exemplu. După birou am trecut pe la bancomat. Ca de fiecare dată, aveam mai puțini bani pe card decât credeam eu inițial. Asta e…

Am plecat spre gară. Ieri sunasem să întreb dacă pot să fac rezervare de bilet pentru august. Mi s-a spus că telefonic pot doar pentru ziua plecării sau cu o zi înainte. Mersi, asta văzusem și eu pe site. Dar pentru rezervări pentru august trebuie să mă duc la gară. Ce bine, chiar mi-era dor de cozi și draci. Revenind, azi am ajuns la gară. Pe primele două ghișee pe care le văd scrie mare REZERVĂRI. Nu era nimeni. Mă duc la cel de lângă unde o doamnă chiar simpatică și dornică să mă ajute îmi spune, la fel, că doar pentru azi sau mâine pot să fac rezervare de bilet. Dar pentru restul trebuie să stau la casele normale de bilete.

Buuun, trag aer adânc în piept. Mă așez la una din cele 6 case deschise (restul 19 erau închise). Cu doi oameni înainte mea, casierița nițel frustrată urlă că se închide și să ne mutăm la alta. Câteva înjurături mai târziu, mă mut la alta. După vreo 10 persoane altă casieriță (dar la fel de frustrată) țipă că nu mai are tuș pentru „imprimarea” biletelor și să ne mutăm la alta. Mame, morți și dumnezei au fost invocați și aduși cu noi la coadă să ne țină de urât.

Fata din spatele meu îi spunea la telefon cuiva că nu crede că prinde trenul pentru că stă la coadă. „Scuză-mă, ziceai că pierzi trenul? Hai înaintea mea!” S-au deschis cerurile când am pășit și am ajuns la casă. Surprinzător, doamna cred că era abia angajată întrucât a fost chiar drăguță cu mine. Dar, cu părere de rău, „nu se pot face DELOC rezervări dacă nu-i cu maxim două zile înainte de plecarea trenului. Pentru august pot doar să-mi cumpăr bilet dacă vreau…”. „Dacă aș fi fost sigură că plec atunci, mi-aș fi cumpărat…” Alți dumnezei, morți și mame invocați și plec spre casă.

Am ieșit de la metrou, a început să plouă. „Honey, trebuie să închid că sunt ditai stropii-n Popești.” Căștile mele (tip headphones) au încăput doar pe jumate în geantă. Deh, țin prea mult la ele ca să risc să le bulesc. În fața blocului s-a oprit ploaia, evident. În casă era numai bine și răcoare. Ies pe balcon și am văzut că uscătorul cu haine era pe jumate în afara balconului. Noroc de cârlige că altfel îmi culegeam chiloții din grădina vecinului.

Acum nu știu ce să fac. De frică să nu se mai întâmple ceva, m-aș culca, dar n-am somn. Aș mânca ceva, dar mi-e să nu mă înec. M-aș uita la un film, dar mi-e să nu pice curentul. Aș plăti niște facturi, dar mi-e să nu nimeresc codul în primele 3 încercări. Nah, nu te pui cu Murphy!

Decizii, decizii…