The Little Mermaid - honest trailer

The Little Mermaid – honest trailer

Pe toți ne cuprinde nostalgia când revedem diverse desene marca Disney; Disney-Disney, nu porcăriile alea noi pentru puberi de pe Disney Channel. Chiar de curând eram la niște prieteni acasă și am prins din întâmplare la televizor „Lady and the Tramp”. Stăteam toți patru și ne uitam cu niște ochi mari la ecran de zici că nu mai văzusem desenul niciodată. Abia așteptam secvența cu spaghetele!

mica sirena

Desenul animat „Mica Sirenă” a împlinit luni 25 de ani de la lansare. Pentru a sărbători aniversarea, Screen Junkies a creat un trailer ce redă povestea „pe bune”. Într-un straniu regat subacvatic, acțiunea desenului se învârte în jurul unei „fete de 15 ani pe jumătate dezbrăcată” căreia i se pune pata pe un tip pentru a învăța fetițele că scopul vieții este să fii slabă și frumoasă.

Pe lângă asta, AVbyte a coafat câteva secvențe din melodiile „Micii Sirene”, precum „Shoudn’t you ask for consent first?” în care broaștele îi dau lecții de flirt prințului Eric și ce trebuie să facă pentru ca Ariel să pună botul la vrăjelile lui. Sau piesa „Dumb Mermaid” în care sirena nu știe ce sunt obiectele din jurul ei.

În trei zile de la apariție, parodia a strâns peste 1.700.000 de vizualizări.