Terminați, naibii, cu șpaga!

Terminați, naibii, cu șpaga!

N-am înțeles niciodată de ce unii dau șpagă. „Pentru că ăla cere” ar fi, probabil, răspunsul general. Dar ăla de ce cere? „Pentru că-i mârlan” ar fi, probabil, răspunsul general. 

Cu PCR – pile, cunoștințe și relații – am avut prima oară contact pe la 7-8-9 ani când am luat lecții de schi. Și pentru că aveam cartelă de acces la teleschi în ora respectivă, monitorul mă băga în fața cozii. Doar pentru că pe geaca lui scria „Monitor/Salvamont”, iar eu eram înaltă cât turnicheții ăia. 

A doua oară când m-am întîlnit cu PCR-ul a fost în liceu. Am organizat un eveniment cu alți colegi liceeni din Bacău. Cum nimeni n-avea job sau bani, tot evenimentul a fost finanțat prin PCR. Adică primeam diverse produse și servicii de care aveam nevoie prin părinții și/sau cunoștințele părinților colegilor. Iar noi doar le puneam logo-ul pe materialele noastre și le menționam compania în event la „Mulțumim sponsorilor:…”. Asta din ce țin eu minte, n-am consultat facturi și documente pentru a verifica. Și da, cel mai probabil nu ar fi existat ediția respectivă dacă ei nu ne-ar fi ajutat, oricât de mișto am fi prezentat noi.

De când mă știu m-am simțit prost să mă bag în fața cozii. Sau să dăruiesc un pachet de cafea. Sau o „atenție” cu-n cartuș de țigări. Dacă am bon de ordine, păi aștept, frățică, să-mi vină rândul. Dacă se bagă unul în fața mea, îi fac scandal. Politicos și cu un zâmbet PR-istic pe față, că doar n-am terminat facultatea degeaba. 

Sau să mint oamenii de la coadă că la mine e urgent sau că am altă problemă (mai ales la spitale, policlinici, ANAF) mai gravă decât e ea de fapt? Nu, merci! Prefer să-mi iau o zi liberă de la job. Apropo de ANAF, când a trebuit să le fac o vizită m-a amuzat anunțul ăsta:

Când a dat mașina peste mine la 19 ani am mers la urgențe cu taxiul. Da, putea să fie mai grav, dar n-a fost. Când am ajuns la București la facultate și am auzit că majoritatea celor de aici au dat 200 euro să-și ia permisul de conducere m-am făcut verde-albastră la față. Am luat eu sala abia a patra oară (nu reușeam să rețin chestiile despre mecanica mașinii și punctele de penalizare), dar examenul în oraș din prima. Fără pile, fără cunoștințe, fără relații. 

Da, știu, voi afla cum e atunci când voi avea copii.

Pentru că medicii de familie, înscrierile la grădinițe, diriginții care cer câcatul ăla de fond al școlii de nu l-am înțeles niciodată. De ce unii elevi iau note mai mari doar pentru că fac meditații cu proful de la materia aia? De ce unii elevi primesc un punct în plus pentru că părinții au dat un ban sau au adus pișcoturi pentru zilele liceului? Pentru că noi și ai noștri părinți i-am învățat așa și mergem la fel din inerție.

Pentru că aducem flori și cadouri în primele zile ale anului școlar, de ziua profului/dirigului, de Crăciun, de Paște, la finalul anului. În 15 ani de învățământ să mor de am primit ceva de la vreun profesor. De ce? Pentru că-n job description-ul lui era doar să mă educe, iar al meu era să învăț și, eventual, să nu rămân repetentă.  

De ce dăm bacșiș la taxi/bar/cosmetică? Pentru că am plecat fericit de acolo. Dar cum ar fi fost dacă am fi lăsat nițel în plus doar dacă într-adevăr făcea ceva mișto în plus? Adică să mă întrebe șoferul pe ce rută vreau să mergem, dacă-mi aduce chelnerul apă pentru cățelul cu care am venit, dacă mi-ar fi dat sfaturi cosmeticiana despre cum să-mi îngrijesc unghiile mai bine. Habar n-am, ceva în plus, orice mi-ar fi fost util. 

Chiar cred că lumea ar fi un loc mai bun dacă:

  1. toată lumea ar trebui să treacă pe bune un test psihologic înainte să fie acceptat la un job sau să-și deschidă o companie (despre asta în alt articol că și cu asta am un pitic);
  2. nimeni n-ar mai cere și da șpagă.

Dar totul se rezumă la ce zice tipul ăsta de mai jos. Dacă noi nu mai dăm șpagă, dacă facem scandal și plângeri când cineva ne bate apropouri că am venit cu mâna în cur, dacă noi ne educăm copiii că nu e ok să dai mită, lumea chiar ar fi mai roz. Mai fair-play.