Femeile și sporturile – Episodul „Fotbal”

Era la un moment dat la modă glumița cu „Motivul pentru care femeile nu joacă fotbal este pentru că nu vei reuși niciodată să convingi 11 femei să poarte același outfit în public”. Și mai era și alta cu „Iubi, da’ Chivu de ce nu joacă? E așa drăguț!”. Well, de când s-a inventat mingea de fotbal se știe faptul că femeile în general nu se pricep la acest sport. Am zis „în general”, deci nu-mi sări în cap acum. Este OK, dragă, îți voi explica în continuare regulile pe care trebuie să le știi despre fotbal.

Bun, deci, se iau două echipe (să le denumim A și B) a câte 11 jucători (10 neni ce dau cu piciorul și, ocazional, cu capu-n minge + 1 nene care dă cu ce vrea el numai pentru a nu lăsa mingea să intre în poartă). Se dă cu banu’, A alege „ban”, B alege „cap”. Dacă pică „banul”, A alege poarta în care va încerca să înscrie în prima repriză, iar B e primul care lovește mingea pusă în mijlocul terenului (e o bulinuță acolo făcută cu var). Știi deja că toată ideea jocului este ca mingea să ajungă în poarta adversarului, iar echipa cu cele mai multe goluri câștigă.

Hint: De obicei aceste specimene câștigătoare își sărbătoresc victoria prin scoaterea tricoului, deci fii pe fază chiar și după ce arbitrul a fluierat pentru ultima dată!

Și de aici încolo e revoluție. E ca Brad Pitt care a invadat Troia în film, ca prăjitura aia care s-a copt mai repede decât te așteptai tu, ca scandalul pe care i-l faci iubitului când uită de aniversarea voastră sau datul cu rimel în timp ce conduci. Trebuie doar să știi câteva chestii de care trebuie să ții cont pentru ca nenea ăla îmbrăcat în dungi (sau, ma rog, în altă culoare) să nu arate cartonașul galben sau pe cel roșu.

1. „Care-i treaba cu offside-ul?” 

Cea mai mare dilemă a femeilor… Un jucător din echipa A e în poziție de offside în momentul în care e în fața atât a mingii, cât și a penultimului jucător de la B. Gata, that’s it. Cu plăcere! Altfel spus, n-ai voie să stai și freci menta lângă poarta adversă așteptând ca cineva să-ți paseze mingea și crezând că-l vei lua prin surprindere pe fraierul de portar în timp ce se scobește în nas.

2. „Hands off, honey!”

Nu suntem la rugby. Deci niciun jucător, cu excepția portarilor, n-are voie să atingă mingea cu mâna. Totodată, e evident că n-ai cum să-l iei la bătaie, să-l tragi de tricou, să-l muști (că tot e la modă acum), etc pe adversar și să scapi nepedepsit. Altfel primești de la nenea în dungi cartonaș galben sau cartonaș roșu (cel din urmă te elimină din joc).

3. „Iubi, cât mai durează? M-am plictisit!”

Teoretic, un meci durează 90 minute (două reprize a câte 45 minute cu 15 minute pauză între ele). Cam cât prima jumătate din Titanic. Dar ce se întâmplă cu timpul pierdut cât se certau unii, cât se plângeau alții că au sărit și au dat cap în cap sau cât a alergat gagica aia goală prin teren și bălea până și arbitrul? Ei bine, minutele alea pierdute se adaugă la finalul fiecărei reprize, în prelungiri.

4. „Păi și ce se întâmplă dacă meciul se încheie la egalitate?”

Se mai joacă încă două partide de prelungiri a câte 15 minute fiecare. Dacă scorul rămâne tot egal, se vor executa lovituri de departajare. Câte-un jucător din fiecare echipă trage de la linia de 11m la poartă, iar echipa care înscrie cele mai multe goluri este considerată câștigătoare. Nu uita de hint-ul menționat mai sus, da?

C’est tout! Sper că am reușit să te luminez.

Acest post este un pamflet și trebuie tratat ca atare.