Dubios ori ba? [1]

Dubios ori ba? [1]

Mare e grădina imaginației oamenilor, aud de idei de afaceri/produse/gadget-uri/trend-uri/orice din ce în ce mai diverse din cât mai multe domenii. Și rămân câteodată și mă gândesc: „Bă, cum naibii i-a venit lu’ ăsta ideea?”. Și, după cum bine știți, și grădina internetului este infinită. Și când aud de-o idee d-asta trăsnită, uneori nu reușesc să mă hotărăsc dacă-mi place sau nu, dacă-i adorabilă sau cretină, ingenioasă sau nefolositoare.

Așa că ăsta-i primul articol din rubrica „Dubios ori ba?”

1. Noua modă de tuns cățeii.

Stiliștii pentru animale de companie (da, există așa ceva) s-au plictisit cel mai probabil de tunsorile clasice, așa că cei din Taiwan au lansat o nouă modă în a tunde cățeii de talie mică.

Și anume săraca potaie ajunge să aibă capul perfect pătrat (la propriu).

Sau perfect rotund.

„Proprietarii” își pot acum alege în ce formă să aibă podoaba capilară a cățeilor pentru a ieși în evidență prin social media și a primi cât mai multe like-uri.

2. Te simți singur/ă? Am găsit soluția!

Ca să nu-și dea seama lumea de pe net că stai ca tristu’ singur în poze, tocmai ce-am aflat că s-a inventat „selfie arm”-ul. Acest minunat accesoriu îi bagi în ceață pe fraieri, crezând că ai viață socială și câțiva prieteni pe acolo. Teoretic, acest…cum să-i spun eu?…dispozitiv(?), inventat de Aric Snee și Justin Crowe, e gândit destul de bine. Să nu dai impresia că te plimbi singur prin lume sau că tocmai ți-a dat iubi papucii.

selfie arm

Dar, evident, arată nașpa rău. Și, cel mai probabil, vei apărea în alte poze cu tine ținând pseudo-iubi-stick-ul

dsa

Sursa foto

3. Puterea Sims-ului.

Dacă mai există cineva ce nu știe ce e Sims (deși nu cred), e un joc în care-ți creezi personaje, familii, după cum vrei tu, le faci case și toată șmecheria e să ai grijă să le îndeplinești nevoile (foame, somn, socializare, hobby-uri, etc) pentru a nu muri. Ai atât de multe posibilități în jocul ăsta, de vrei să-ți pui Sim-ul în pișcină și să scoți după scara, doar ca să vezi ce se întâmplă cu el apoi. Evident că la un moment dat va muri.

Cineva a întrebat pe Reddit „Care-i cel mai urât lucru pe care l-ai făcut în Sims?”, iar gamerii și-au împărtășit poveștile dubioase.

Câteva răspunsuri care m-au amuzat au fost: cineva se combinase și făcea sex cu moartea (în joc poți să mori dacă faci prea mult sex, iar moartea devine personaj și începe să-și facă prieteni prin oraș), altcineva și-a lăsat personajul să moară într-o baltă cu urină, iar alt gamer a adormit în mijlocul jocului, iar când s-a trezit, Protecția Copilului îi luase personajul-copil pentru că părinții lui dormeau.

Alte răspunsuri amuzante găsiți aici.

De ce nu știu dacă asta e dubioasă ori ba? E amuzant citind despre ce nebunii fac alții când au „puterea” asta într-un joc, dar, sincer, e de speriat un picuț pentru că n-ai de unde să știi dacă gamerii chiar au planuri criminale sau nu.

Dacă aveți alte idei Dubioase ori ba, lăsați-le într-un comentariu aici.