Cum fu la primul Color Run din 2015

Cum fu la primul Color Run din 2015

Ieri a avut loc marea zugrăveală marca The Color Run în București. După cum vă ziceam și aici, m-am decis să particip pentru prima dată la o cursă. Și nu orice fel de cursă, ci una la care nu contează cronometrul sau pe ce loc ieși la final (adică exact ce-și dorește leneșa de mine), ci la una în care ești vopsit cu praf colorat la fiecare kilometru parcurs.

V-am mai spus că acum câțiva ani eram în formă datorită tenisului. Dar, spre rușinea mea, de o bună bucată de vreme n-am mai făcut niciun sport, mai mult de aproximativ 2,5 km/zi cât e drumul dus-întors până la metrou de acasă. Unii spun că și shopping-ul e tot un fel de sport, păcat că nici dupa asta nu mă omor.

În fiiine, ieri am pornit pe jos, fără telefon, bani sau chei, 3 km până în Piața Constituției. O fată de la intrarea în zona Color Run a avut grijă să-mi ia pulsul pentru următoarele 3 ore întrucât mi-a strâns brățara de zici că donam sânge. Și, ca toți sportivii veritabili, ne-am luat o bere până s-a dat startul. Că, deh, era vreme frumoasă și ne bătea soarele-n cap. Ce-am mai apucat să observăm prin puhoiul de lume? Un panou alb și niște markere colorate cu care scria lumea diverse chestii pe el. De fapt, nu asta ne-a atras atenția, ci un Hyundai alb pus „de expoziție” lângă panou. Nu mult a durat până când niște copilași au ciordit markerele și au început să deseneze pe mașină. Mă îndoiesc că ăsta era scopul inițial al celor de la Hyundai, dar sigur mașina aia a ajuns direct la spălătorie după.

După ce a tot anunțat Fințescu în nenumărate rânduri că se dă startul de fiecare dată peste 5 minute, am pornit și noi la drum. Au fost mai multe valuri de plecări, întrucât se dorea a se evita aglomerația și pentru a ajunge toată lumea colorată la final, nu doar cei ce alergau pe lângă garduri. Ceea ce mi se pare și normal. Valul 5 de start (inclusiv eu), a pornit plin de forță, cu sprint, pentru a avea avans față de ceilalți mai leneși. Când am făcut dreapta pe Calea 13 Septembrie, am văzut cea mai motivantă imagine. Pe principiul „la plăcinte înainte, la război înapoi”, 3/4 din valurile anterioare începuseră deja să meargă după maxim 200m pentru că era pantă. M-am amuzat teribil la început, dar nu a mai durat mult până când m-am alăturat și eu lor pentru că deja nu mă mai țineau plămânii.

start

După cum am menționat deja mai sus, condiția mea fizică e cam la pământ, așa că am alternat alergatul cu mersul. După ceva kilometri, eram deja prea deshidratată și regretam că nu luasem până la urmă apa aia cu noi. Am întrebat-o pe o gagică voluntară unde e punctul de hidratare, „mai în față puțin”. Perfect! Parcă ne-a motivat răspunsul ei și am băgat sprint până la cortul Carpatina. Unde, surpriză, nu mai aveau deloc apă, iar nonșalanți ne-au spus că abia la finish primim apă. Ca un leșinat prin deșert mi-am zis „hai, mă, că nu mori până acolo” și aia e.

medalie

Evident că la finish a fost cel mai fain întrucât am fost împroșcați cu sclipici auriu și argintiu. Eram toți niște unicorni sclipicioso-colorați. După ce mi-am luat mândră medalia și-am dat pe gât bidonul de apă, m-am lățit pe asfalt. Deja visam la baia de după. Știi senzația aia de stat o săptămână la cort în Vamă și abia aștepți dușul de acasă? Eh, la fel ma simțeam și eu acum.

Long story short, am alergat doar jumătate din toți cei 5 km propuși, dar am trecut linia de finish după aproximativ 40 minute. Din nou, întrucât în ultimii ani am vegetat ca merdeneaua-n vitrină, cred că 40 min pentru 5 km sunt chiar decenți. Evident, se putea și mai bine și mă voi ține vara asta de mișcare pentru ca în ediția următoare să scot un timp mai bun.

Apropo de data viitoare, am fost anunțați că următorul Color Run București va fi pe 12 septembrie și va avea loooc *sunet de tobe* noaptea cuuu *sunet de tobe din nou* vopsea fosforescentă! Cât de tare e asta?! Abia aștept!

Nu știu la alte crosuri/Color Run-uri cum a fost, dar eu vreau să chapeau bas pentru:

copiii și bătrâneii ce-au participat (un mesaj pentru părinții care și-au adus bebeii la eveniment: vă rog eu, nu e deloc sigur să-ți lași puii fără căști sau ceva pe față lângă ditai boxele și în tot praful ăla colorat!);

– băiatul de la finish care mi-a întins bidonul cu apă;

– norocul pe care l-au avut organizatorii cu vremea (s-au riscat rău de tot cu programatul cursei în aprilie, dar le-a ieșit);

– cei care au reușit să alerge 5 km nonstop (you’re my heroes);

băieții feroce ce aveau tutu (ați arătat grozav);

– toți cei care au avut nevoie de ochelari de vedere, ca și mine, pentru a nu cădea naibii în cap;

– voluntarii de la zonele de aruncat praf colorat pentru că au rezistat mirosului de transpirație a peste 6000 de persoane (toți ridicau mâinile, cu pieptul înainte și „na, vopsește-mă acum!”).

O parte dintre pozele de la Color Run găsiți la The Color RunCosmin Tuduran, București Optimist, Cristian MarculescuFacebook-ul BCR.

Mulțumesc, Color Run, că m-ai făcut să parcurg ieri 11 km (traseu + drum dus-întors)! Ne vedem în septembrie!