Anca și biletele de avion

Anca și biletele de avion

În cei 24 de ani am fost în câteva țări, nu multe, dar câteva. Grecia, Turcia, Austria, Franța, Bulgaria și încă vreo 3-4 cred. Prima oară am vizitat Turcia, în 1998, la 7 ani, cu mai mulți prieteni de familie. M-au marcat atunci două chestii. Prima ar fi că după multe încercări de-ale lui tata de a mă învăța să înot, într-o zi mi-am scos colacul și m-am băgat în piscină, unde era apa mică. Și m-am tot depărtat, câinește (dar lângă margine, just in case), până când am strigat mândră „Tata, tata, înot!”. A doua ar fi dozele de bere pe care gagicile noastre le aruncau din balcon băieților ce stăteau la caterincă la piscină. Da, așa e, dozele erau aruncate direct în apă. În fine, dar nu despre asta voiam să vă scriu azi.

Ci despre faptul că prima dată când am luat avionul a fost în vara lui 2013. Ăla a fost și primul bilet de avion cumpărat de mine. Eh, ce poate fi așa de greu? Bun, reperasem noi un zbor București – Madrid din timp, numai că ne-a luat vreo lună să ne adunăm toate cele patru nebune pe Skype simultan. Una, Emilia, era la Bacău, eu cu Luiza la București (ea în cămin, eu acasă) și Diana în Madrid. Bun, ne-am adunat într-un final, toate aveam bani, știam când să mergem, unde, etc etc. Diana era pe conferință doar cu indicații și alte cele întrucât la ea urma să campăm pentru o săptămână.

Revenind la „Eh, ce poate fi așa de greu?”, Luiza a fost singura care a reușit să-și ia biletul care trebuie în avionul care trebuie. Emiliei îi zicea că n-are bani pe card (era 1 noaptea, deci nu răspundea nicio bancă să-i spună de ce naibii îi apărea cont 0), așa că i-a luat Diana biletul într-un final. Iar eeeu…

… ca o floricică ce sunt, mi-am luat biletul de întors cu o zi mai devreme. Da, ați citit cum trebuie. Bine că verificasem de 100 de ori datele cardului, numele meu, avem/n-avem bagaj de cală, dar data canci. Când am intrat pe mail-ul de confirmare și am văzut data, au urmat multe „băga-mi-aș”, „morții” și alte vorbe de doamnă ce sunt. Dar na, ce mai era să fac? Taxa de schimbare a returului era destul de mare și n-avea sens. Când m-au condus gagicile la aeroport, le-am întrebat de 100 de ori unde-mi las troller-ul, unde e terminalul, de câte ori are voie Gigi de la pază să mă pipăie, etc. Câte miștouri mi-am luat și încă-mi iau după povestea asta, dar mi-o merit.

Bun, a trecut episodul Spania, așa că în aprilie anul ăsta ne-am decis, tot cele patru prințese, să păstrăm tradiția și să mai facem o excursie împreună (Vama Veche nu se pune). „Băi, am găsit zbor către Roma pentru iulie la 100 de euro!” a fost vestea primită de la Diana și Luiza. Bun, gata, așa facem! Punem la saltea și ținem portofelul închis până la mijlocul lui mai și ne luăm bilet, să nu se scumpească mai târziu. Am stat totuși până săptămâna trecută întrucât Emilia avea alte planuri despre care nu știa nimic la momentul respectiv și, deci, nu știa dacă va putea veni cu noi în perioada aia.

În fine, ne-am uitat noi săptămâna trecută la prețuri și erau 700 și ceva de lei. Crescuseră cu 200-300 lei și pe noi nu ne coafa deloc acest preț pentru bugetul nostru. În fine, stabilisem că rămână aceeași perioadă, că poate găsim o altă destinație mișto la un preț mai de doamne-ajută. Daaar, duminică (acum 3 zile), Luiza cea perspicace, a văzut că pentru o săptămână mai târziu, prețul era 440 lei. Băăă, cât-a fericirea pe noi. Convocat ad-hoc un Skype, ne mai trebuia doar acceptul zilelor de concediu ale șefei corporatiste a Dianei. Alatăieri aveam OK-ul și seara urma să ne adunăm să le luăm. Dar la amiază erau 528 lei, iar peste câteva ore 578 lei! Băăă, ej nebun? „Luiza, hai repede acasă să le luăm că nu mai prindem!” Mai ales că minunații de la Wizz au băgat taxă pe ghiozdan de mână. Mă scuzați, e gratis o „geantă de mână mică” și 45 lei/zbor (deci 90 lei dus-întors) la „bagaj de mână mare”.

bagaj de mana mare

Ce bine că am un metru și-un creion în înălțime și, deci, mână mică… Mă rog, trecem peste îmbârligarea în ordinea normală a cuvintelor, până am reușit să dăm de Luiza, am zis să căutăm alte destinații. Găsisem 400 și ceva în Viena, dar mă ducea pe site-ul Kiss&Fly.ro de care nu auzisem (bine, nici cunoștințele mele în ale zborurilor/avioanelor nu sunt prea mari). Pe lângă faptul că un kitsch mai mare de website mi-a fost rar să văd, am trecut peste faptul că ba aveau diacritice, ba nu aveau, dar mi-a apărut un text care m-a ajutat să refuz să cumpăr bilet de avion de la ei:

După ce-am văzut asta „geanta de mână mică” părea mic copil.

Bun, gata, eram toate și, prin minune, prețul scăzuse de la 578 la 528 lei. Bun, sun-o pe Luiza, ca în compania ei să parcurgi aceiași pași și să nu faci vreo prostie, din nou. Am verificat data de 100 de ori. După ce-mi apăreau locurile la dus și la întors din avion, îmi dă eroare și „vă rugăm încercați mai târziu :)” Bă nene, eu n-am timp (era deja 12 noaptea…) sau bani să încerc mai târziu! Pana mea, respiră, Anca, ia și completează din nou toate căsuțele, mai amuză-te încă o dată de mâna mică și mâna mare… M-am uitat de 10 ori la datele cardului să nu fac vreo prostie, perioada era care trebuie și înainte să dau confirmarea finală, mai verific încă o dată destinația. Nu de alta, dar să nu mă duc singură în Congo sau cine știe pe unde. „Gata, apăsăm pe confirmare? Sigur? Sigur? Stai să mă mai uit o dată…” Gata, cu tupeu, confirm.

Și, evident, îmi apare o eroare să mai încerc încă o dată. Nuuu! Bun, fă totul încă o dată și aflu și care era problema. Cât ne-am câcâit noi juma de oră la telefon, mi s-au scumpit biletele din nou la 578 lei. Dar nu mai aveam starea și nici nervii necesari, așa că am luat totuși. Asta e, renunț la 4 beri în oraș.

Concluzia: caut intern project based să-mi planifice și administreze biletele de avion. Nu de alta, dar sigur trebuie să-mi amintească cineva să fac check-in-ul online cel târziu cu 3 ore mai devreme de decolarea avionului din Otopeni… Reprezintă un plus capacitatea de a găsi zboruri ieftine, bineînțeles.