Amintirile mă chinuiesc

Amintirile mă chinuiesc

Grrr… cum naiba îl cheamă pe actoru’ ăsta? Hai mă, ăla de a jucat în filmul ăla funny? De prin anii 90? Cu tipa aia blondă? De se pupau ei? Pe un hol lung? Nu? Nimic? Oh, bine, pune pause un minut cât intru pe imdb…

Prima amintire de care-mi.. ăăă… amintesc… (treceți peste) este de la o serbare la grădiniță, când mă țineam de mână cu Gabi, băiatul de care-mi plăcea. Fericită că îl văd pe tata reușind să ajungă până la urmă la serbare, îi spun zgomotos lui Gabi (ce contează că altă fetiță își spunea poezia?): Uite, el e tata meu!! El: „Tatăl meu”, nu „tata meu”; nu e ca la „mama”. Pe un ton foarte hotărâtor, parcă făcându-mi observație că nu spun cum trebuie. Era cam ciudățel. Și se juca cu melcii. În fineee…

Nu știu alții cum sunt, dar pe mine mă apucă des niște lapsusuri de alea grave. Eu, de fel, am o memorie vizuală excelentă. Recunosc oamenii pe care i-am mai întâlnit, știu că definiția despre care trebuie să scriu la examen este pe pagina din dreapa, în penultimul paragraf (eventual scrisă și cu italic), îmi fac diverse scheme în cap când trebuie să rețin o clasificare/un număr de telefon/etc. La naiba, mintea mea e plină tot timpul de „hm, doamna asta are parfum ca al lui X”, „am mai trecut o dată pe lângă casa asta; au o pisică pufoasă”, „la cofetăria asta am mâncat prima prăjitură din 2014, la geam” sau „de unde naiba o știu pe tipa asta?”.

lapsus

Dar bine că sunt capabilă să-i recunosc pe toți pe care i-am întâlnit după cum arată, dar să-mi amintesc instant și din prima și cum îi cheamă, deja îmi ceri prea multe de la neuronii mei. Am fost anul acesta la balul de absolvire a liceului al unei prietene, liceu pe care l-am terminat și eu acum patru ani. Am venit doar ca să o felicit, să îi spun că arată ca o prințesă și să salut vreo 3-4 profesori dragi, să-i mai întreb de sănătate. Vorbind de una, de alta cu una din doamnele profesoare, vine și o a doua doamnă la noi care părea că mă cunoaște și că îi știa pe toți foștii mei colegi. Băi, dar să mor de-mi aminteam cine era și dacă mi-a predat la clasă. Mi se părea că avea părul profei de istorie (dar nu era ea), înălțimea celei de matematică (dar nu era ea), era îmbrăcată ca cea de biologie (dar nu era ea) și tot așa. După 15 minute de încercat să pretind că știu cu cine vorbesc, i-am văzut lănțișorul. Profa de română!!! Care evident că mi-a predat limba română timp de 4 ani, să ne înțelegem, da?

Mi se pare foarte amuzant cum funcționează treaba asta cu amintirile și cum sunt ele stocate la tine-n sertăraș și apar când ai tu nevoie de ele. Sau, și mai enervant, când apar după ce nu mai ai deloc nevoie… și te izbește Doamna Amintire înainte să te culci/la duș/în mijlocul unei ședințe/la slujba de duminică. Absolut sublim.

Revenind, am o întrebare către voi. Sunt cumva singura pe care o mai apucă un dor de o ANUMITĂ melodie, dar nu-și mai amintește nimic, dar absolut nimic din ea? Nici măcar vreun vers, vreun ritm, vreo notă, vreo trupă? Ei bine, eu am câteva piese cu care pățesc asta și le voi enumera pe categoria cum-le-caut-eu-google-în-funcție-de-ce-mi-amintesc-pe-moment (și nu, nu sufăr de tourette, nici nu vorbesc ca în „mima”, veți vedea voi de ce zic asta):

1. Old rock clip. Angelina Jolie. Subway. Night. Wearing a coat. Strippers.

2. Cute video. Adorable couples with headphones. Singing together. Pregnant lady. Headphones on the belly. Dog with headphones.

3. Guns N’ Roses live concert. Young awesome Axl Rose. Jesus Thirt. Red boxers. Red watch. ‘Cause I’d rather be alone cough bullshit. Running on stage.

4. (dar asta e mai nouă, am reușit să o rețin într-un final) That song with uuuu uuuuu abibido lyrics. New song. 3D glasses. Crowd surfing.

Deci, vi se întâmplă să aveți chef de ACEA piesă, dar să nu vă amintiți cine o cântă sau cum se numește?