Am reușit să înnebunesc o femeie timp de o săptămână

Am reușit să înnebunesc o femeie timp de o săptămână

Bună! Mă numesc David Copperfield şi provin dintr-o familie tare necăjită. Mâncam ce apucam, când apucam, iar oamenii de pe lângă mine nu m-au plăcut niciodată. Am cam 20 de frați în casa părintească, iar numărul lor crește continuu. Știi tu, alor mei le place rău să se iubească; cam de câteva ori pe an mă tot trezesc cu alți frațiori noi-nouți. Ah, apropo, tind să cred că incestul nu e un tabu pentru familia noastră.

Dar încheind paranteza, am locuit vreo săptămână cu o nebună. Bine, nu era nebună până să apar eu în viața ei, dar ce să-i fac? M-am mutat la ea în apartament pe 3 februarie 2015. Țin minte data exactă pentru că de atunci au început țipetele și măturile trântite în casă. Parcă a fost ieri: am intrat în sufragerie prin baie, n-am fost atent când am intrat în niște pungi și m-a văzut prietena nebunei care locuia provizoriu la gazdă. Credeam că m-am scos pentru câteva ore când tipa nu era sigură dacă i s-a părut ori ba. Când m-am plictisit să stau ascuns și de stat într-un loc, m-am gândit să mă mut de acolo. Dar de unde naibii să știu că pungile alea foșnesc când mă mișc? Și n-am înțeles de ce are atât de multe traiste nebuna asta… Cică „niciodată nu strică să ai prea multe pungi”. În fine… M-am mișcat, prietena a auzit, prietena s-a panicat confirmându-și prezența mea în casă, prietena m-a pârât la nebună. Ca să se asigure că nu voi da buzna noaptea peste ea în pat sau că-i voi face o surpriză dimineața la toaletă, prietena nebunei a închis toate ușile, lăsându-mă pe mine doar în sufragerie și în bucătăria open-space. La recomandarea nebunei, prietena s-a baricadat în dormitor cu apă, laptop, mâncare.

După ceva timp a ajuns și nebuna (da, devenise nebună când a aflat că sunt acasă la ea) cu niște pliculețe ca cele de ceai pe care le-a aruncat prin toată sufrageria. A stat puțin, s-a gândit și și-a dat seama că ceva nu era în regulă. Le-a reamenajat în grupulețe de 2-3 pliculețe și le-a pus în locuri atent alese pentru a-și aminti dimineață exact cum le-a lăsat; după care s-a baricadat și ea în dormitor. Nu înțelesesem la început care era treaba cu aceste pliculețe, dar am tras cu urechea la ce vorbeau fetele în dormitor. Cică dacă mâncam din ele, muream la ceva timp. Hehe, ele credeau că sunt atât de deștepte… așa că m-am gândit să mă amuz un picuț pe treaba asta.

În timpul nopții am mutat două plicuri de otravă. Dimineața, fetele cochetele, au ieșit ca niște doamne din dormitor și m-au căutat. Eu eram ascuns și râdeam de ele. Și-au dat seama că mutasem două pliculețe, deci au ajuns la concluzia că voi muri în câteva zile. Muhaha, planul meu malefic a funcționat! Panicată toată, nebuna igieniza zilnic apartamentul. Își gătea, dar mânca în dormitor. Unde stăteam eu era lumina aprinsă de când apunea soarele până când pleca dimineața la serviciu. Când avea treabă prin bucătărie, punea heavy metal la maxim; poate-poate mă speria și nu-mi făceam apariția.

În zilele următoare am avut grijă să mă mișc fără să las urme; am înțeles-o pe aia cu pungile, nu mai aveam treabă acolo că se prindea nebuna; între timp, prietena ei plecase și rămăsese doar ea acasă. La un moment dat mă plictisisem și mi-am zis că n-ar strica să-mi fac simțită prezența. Așa că într-o seară, când a vrut nebuna să ia sacul de gunoi de sub chiuvetă să-l arunce la ghenă, baaaam, am privit-o direct în ochi! Asta, panicată, a trântit ușa, a țipat și a fugit în dormitor, sunând pe cineva să i se plângă și să o calmeze. De parcă zici că i-am făcut cine știe ce chestie nașpa. Dar, na, nebuna tot nebună e…

Se prinsese că pliculețele alea erau degeaba. A încercat capcana cu un cerc de lipici special și în mijloc cu mâncare. Săraca, ea credea că eu sunt idiot, că mă duc flămând după mâncarea ei și că mă voi lipi de prostia aia. Aproape că mi-era milă de ea, așa că n-am mai dat niciun semn pentru două zile, când iar m-a prins sub chiuvetă, lângă gunoi. M-am amuzat teribil când am văzut că deschisese ușa de la dulap cu bățul de la mop. Deschisese ușa încet de tot, mă văzuse, am simțit în ochii ei că vrea să-mi tragă un băț în cap, dar nu avea unghiul care-i trebuia. A continuat să deschidă ușa încet pentru a putea să-și ia avânt, dar am fugit pe sub mobila din bucătărie imediat. Ha! Fraiero! Speranțe false! Muhahaha!

Nebuna anunțase deja pe toată lumea și toți făceau mișto de ea. Ea cerea ajutor și primea răspunsuri de genul: „Da’ ce-s eu? Pisică?” sau „Hai, mă, e mic și vai de capul lui. Îi e frică de tine.” Nebuna a venit cu un alt plan. Capcană cu un băț așezat pe jumătate pe bar, jumătate în aer. Cu o napolitană învelită în ciocolată într-un vârf și coșul de gunoi dedesubt. Eu cică trebuia să merg spre momeală și să cad cu tot cu băț în gunoi. Nebuna nu știa că sunt mai fițos de fel, iar dulciurile mi se pun pe șolduri. Iar i-am dat speranțe false. Doar nu mă cheamă Copperfield degeaba. Ba apar, ba dispar.

Totul până ieri, 10 februarie 2015, când s-a enervat nebuna. A cumpărat nu știu ce carne care mirosea delicios și a mai încercat o dată șmecheria cu lipiciul. Dar de data asta a așezat capcana chiar sub chiuvetă, unde era locul meu preferat. Problema e că pusesem botul, mi-era foame rău. Speram să nu mă lipesc de prostia aia, dar n-am reușit. Nebuna când a văzut că nu mai aveam cale de ieșire, a început să danseze prin casă, să-și sune prietenii, să se laude la toată lumea. Taică-su i-a propus să-mi facă un altar și să danseze ca niște canibali în jurul focului. Heh, amuzant, mi-ar fi plăcut să văd asta… Până când și-a dat seama că trebuie să mă și strângă de acolo, deci să se apropie de mine pentru a mă lua și arunca la ghenă. Stăteam pe o revistă Cosmopolitan veche, ca o prințesă la soare, cu picioarele în sus. Scârbită la maximum și cu mănuși galbene de menaj (măcar așa să le folosească și nebuna…), fata asta a reușit până la urmă să mă bage nu într-unul, ci în doi saci de gunoi. Era cam panicată să nu ies totuși de acolo.

În concluzie, acum sunt în ghenă din Popești-Leordeni unde e mult papa bun ce-mi place mie, dar nu mă pot mișca. Voi încerca să chițăi ceva la suratele mele să vină să mă salveze. Poate-mi iese, cine știe?