20 de ani de la premiera F.R.I.E.N.D.S.

20 de ani de la premiera F.R.I.E.N.D.S.

În toamna lui 2006 am zis „Hai, mă, să încerc și eu serialu’ ăsta! Ce-i așa mare nebunie cu el?” Am început F.R.I.E.N.D.S. când am intrat în clasa a IX-a, când erau cei mai mulți profesori de impresionat și cea mai multă treabă de făcut. Și vă spun cu mâna pe inimă că m-a atras de la primele episoade. Veneam de la liceu, făceam temele (mă rog, vorba vine) și, bam!, maraton de F.R.I.E.N.D.S. până mă culcam. Și de atunci îl tot revăd integral aproape anual. În rest, mai pun random câteva episoade când mănânc sau când mai fac curățenie prin casă. Îl las așa, să-l aud pe fundal.

10616691_10152428442929576_2371545571745881788_n

Sursa foto: www.facebook.com/friends.tv

Deși îl știu aproape pe de rost, deși mi s-a întâmplat să visez diverse scene din serial, deși răspund de multe ori cu replici din F.R.I.E.N.D.S., tot râd de nu știu ce-i cu mine la diverse faze; râd și înainte să se spună poanta, tocmai pentru că știu ce urmează. Încep să râd și în momentele mai puțin funny pentru că știu bloopers-urile și-mi amintesc cât s-au chinuit ei și ce prostii ziceau în loc să spună replicile din script.

De curând am descoperit și behind the scenes. Probabil vă imaginați că pe lânga cast-ul bine cunoscut, mai e un regizor, un scenarist, 2-3 sunetiști, vreo 2-3 băieți care sunt spânzurați de reflectoare și 3-4 cameramani. Ei bine, nu. Ei fac scriptul printr-un brainstorming într-o echipă de aproximativ 15-20 persoane. La câteva episoade au avut și public în gradene la filmări, public ce avea scenariul în față. Dacă în timpul filmărilor publicul nu avea nicio reacție la anumite replici, cei din echipă modificau imediat poanta sau felul în care personajul să spună poanta. Și apoi filmau din nou scena.

Tot la behind the scenes am aflat că există o tipă care se ocupă exclusiv de props: de la cănile și ornamentele din Central Perk (pentru a părea că este o cafenea pe bune, ea schimbă regulat produsele din vitrină) până la absolut fiecare obiect ce este filmat sau atins de către cast. Am mai aflat faptul că anumite sunete destul de importante nu se aud cum trebuie. Iar următoarele persoane mi se par că au cel mai tare job din lume. Deci ei au un cuplu de hipioți care doar asta fac. După ce e filmat și montat episodul, aceștia inventează și înlocuiesc diverse sunete și zgomote ce nu se aud cum trebuie. Cum ar fi tocurile alergând, orezul aruncat și căzut, vântul, tot ce îți trece prin cap. Într-o cămeruță, înconjurați de niște super microfoane (mă rog, super microfoane pentru vremea aia), tipa își pune niște tocuri și „troncăne” exact în ritmul în care alerga personajul din scena respectivă, de exemplu.

10653590_10152415998479576_4551590285967441456_n

Sursa foto: www.facebook.com/friends.tv

După 20 de ani de la primul episod F.R.I.E.N.D.S., timp de o lună va exista pe bune cafeneaua Central Perk în New York cu Gunther. Exact ca într-un Hard Rock Cafe, cei de la Warner Bros și Eight O’Clock Coffee au ales să decoreze tot localul cu postere, căni de cafea din serial, precum și cu diverse costume purtate de cast frumos puse în vitrinele de pe pereți. Există chiar posibilitatea de a-ți cumpăra suveniruri de acolo. Deci dacă aveți drum prin New York până pe 18 octombrie, aveți mail-ul meu la Contact, gimme a sign :))

Scenele mele preferate din serial sunt „We were on a break” fight (habar nu am de ce, nu pot să-mi explic) și când cei șase jucau american football în fața blocului de Thanksgiving.

Ție care scene din F.R.I.E.N.D.S. ți s-au părut cele mai faine?